Mihai Eminescu "Lacul" paroles

Lacul

Lacul codrilor albastruNuferi galbeni îl încarcă;Tresărind în cercuri albeEl cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,Parc-ascult și parc-așteptEa din trestii să răsarăȘi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,Îngînați de glas de ape,Și să scap din mînă cîrma,Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmecSub lumina blîndei lune -Vîntu-n trestii lin foșnească,Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... SînguraticÎn zadar suspin și sufărLîngă lacul cel albastruÎncărcat cu flori de nufăr.

(1884)

Le lac

Le lac bleu des bois énormes,En nénuphars jaunes abonde.Il ébranle une barque,Au frisson des blanches rondes.

Moi, je passe le long des bergesÀ l'écoute, comme m'attendantQu'elle par les roseaux s'amène,Et dans mes bras retombant,

Que l'on saute dans la petite barquePuis, au son des vagues berçantesQue je laisse la gouverneet les rames seules glissantes ;

Que l'on vogue sous le charmeDe la douce clarté lunaire -Que les joncs se mettent à bruire,Qu'ondoyante résonne l'eau claire!

Elle ne vient pas et je pleure,Et je souffre, seul au monde,À côté du lac bleuâtreOù les nuphars jaunes abondent.