Mihai Eminescu "Lacul" testo

Lacul

Lacul codrilor albastruNuferi galbeni îl încarcă;Tresărind în cercuri albeEl cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,Parc-ascult și parc-așteptEa din trestii să răsarăȘi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,Îngînați de glas de ape,Și să scap din mînă cîrma,Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmecSub lumina blîndei lune -Vîntu-n trestii lin foșnească,Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... SînguraticÎn zadar suspin și sufărLîngă lacul cel albastruÎncărcat cu flori de nufăr.

(1884)

Il lago

L'azzurro dei boschi, il lagoDi ninfee si carica;Trasalendo in bianche cerchieEsso scuote una barca.

Ed io passo lungo gli orli,Quasi sento, quasi attendoChe lei spunti di tra canneE mi cada lieve al petto;

Saltiam nella barchetta,Della voce d'acque ebbri,E mi scivoli il timoneE mi sfuggano i remi;

Navighiamo affascinatiCol lume di blanda luna -Fra le canne il vento frusci,L'ondeggiante acqua suoni!

Ma non viene... SolitarioSoffro indarno e rimpiangoPresso il sempre azzurro lagoDi ninfee gialle fitto.