Mihai Eminescu "Floare albastră" testo

Floare albastră

- Iar te-ai cufundat în steleȘi în nori și-n ceruri nalte?De nu m-ai uita încalte,Sufletul vieții mele.

În zadar râuri în soareGrămădești-n a ta gândireȘi câmpiile asireȘi întunecata mare;

Piramidele-nvechiteUrcă-n cer vârful lor mare -Nu căta în depărtareFericirea ta, iubite!

Astfel spuse mititica,Dulce netezindu-mi părul.Ah! ea spuse adevărul;Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeață,Und-izvoare plâng în vale,Stânca stă să se prăvaleÎn prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,Lângă trestia cea linăȘi sub bolta cea seninăVom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci poveștiȘi minciuni cu-a ta guriță,Eu pe-un fir de romanițăVoi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldurăVoi fi roșie ca mărul,Mi-oi desface de-aur părul,Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,Nime-n lume n-o să știe,Căci va fi sub pălărie -Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivitLuna-n noaptea cea de vară,Mi-i ținea de subsuoară,Te-oi ținea de după gât.

Pe cărari, sub bolți de frunze,Coborând spre sat în vale,Ne-om da sărutări pe cale,Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,Vom vorbi-n întunecime:Grija noastră n-aib-o nime,Cui ce-i pasă că-mi ești drag?

Înc-o gură și dispare...Ca un stâlp eu stam în lună!Ce frumoasă, ce nebunăE albastra-mi, dulce floare!

. . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune,Ș-a murit iubirea noastră -Floare-albastră! floare-albastră!...Totuși este trist în lume!

Fiore azzurro

- Ma ti sei ancor tuffatoNelle stelle nubi e cieli?Bada a non dimenticarmi,Alma della vita mia.

E'invan che fiumi al soleNel pensiero tuo ammuchiE gli ermi piani assiriE i tenebrosi mari;

Le piramidi invecchiateSi slancian nel ciel il colmo:Non cercar lontano un mondoLa felicità, amato!

Così disse la fanciulla,

Carezzandomi i capelli.

Ah! com'era vero; risi

Non potevo dir più nulla.

Sù al bosco che verdeggia,Piangon nelle valli polle,E la roccia par s'avventiAl magnigico burrone.

Nella radura del bosco,Presso il celeste stagnoSederem tra molli giunchiE tra foglie di rovi.

Mi dirai allora fiabeE bugie senza pari,A un fior di camomila,Chiederò se tu mi ami.

E dai raggi del solleoneSarò rossa come mela,Scioglierò le chiome d'oro,Te ne turerò la bocca.

Se a me darai un bacio,Non lo risaprà nessuno,Che sarà sott'il cappello -Chi ne è preoccupato?

Quando sorgerà tra i ramiLa notturna luna estiva,Tu mi cingerai la vita,Io ti cingerò le spalle.

Sotto volte di fogliamiScenderemo al villaggio,Ci darem tra via baciDolci, come i fiori arcani.

Giunti innanzi alla porta,Parlerem nel fitto buio;Non badi a noi nessuno,Chi ci pensa che ti voglio?

Anche un bacio e la perdo...

Palo sotto luna ero!

Come bello, come folle è

Il mio dolce azzurro fiore!

. . . . . .

Sei svanita, meraviglia,

Ed è morto il nostro amore -

Fiore azzurro! fiore azzurro!...

Eppur triste è al mondo!