Mihai Eminescu "Floare albastră" lyrics

Floare albastră

- Iar te-ai cufundat în steleȘi în nori și-n ceruri nalte?De nu m-ai uita încalte,Sufletul vieții mele.

În zadar râuri în soareGrămădești-n a ta gândireȘi câmpiile asireȘi întunecata mare;

Piramidele-nvechiteUrcă-n cer vârful lor mare -Nu căta în depărtareFericirea ta, iubite!

Astfel spuse mititica,Dulce netezindu-mi părul.Ah! ea spuse adevărul;Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeață,Und-izvoare plâng în vale,Stânca stă să se prăvaleÎn prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,Lângă trestia cea linăȘi sub bolta cea seninăVom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci poveștiȘi minciuni cu-a ta guriță,Eu pe-un fir de romanițăVoi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldurăVoi fi roșie ca mărul,Mi-oi desface de-aur părul,Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,Nime-n lume n-o să știe,Căci va fi sub pălărie -Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivitLuna-n noaptea cea de vară,Mi-i ținea de subsuoară,Te-oi ținea de după gât.

Pe cărari, sub bolți de frunze,Coborând spre sat în vale,Ne-om da sărutări pe cale,Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,Vom vorbi-n întunecime:Grija noastră n-aib-o nime,Cui ce-i pasă că-mi ești drag?

Înc-o gură și dispare...Ca un stâlp eu stam în lună!Ce frumoasă, ce nebunăE albastra-mi, dulce floare!

. . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune,Ș-a murit iubirea noastră -Floare-albastră! floare-albastră!...Totuși este trist în lume!

Blue Flower

"You ride the clouds and range the skyYour net about the stars cast;But do remember dear at lastMy soul can never soar so high.

You build tall palaces in SpainOf fancy's fragile masonry,You search in vain the sullen seaAnd roam Assyria's plains in vain.

The pyramids their summits pressAgainst the clouded heavens high,Dear heart, it is not wise to flyToo far a field for happiness !"

`Twas thus she spoke in whispers low,

Her hand laid softly on my head,

But I just laughed and nothing said,

Yet what she told was truth, I mow.

"Come where cool crystal brooks complainTheir fleeting fate midst forest greens,And where the hanging cliff out leansAs though to thunder on the plain.

And somewhere, up some little glade,To gather raspberries we will climb,Or sit and watch the sky sublimeFrom neath the rushes' tasselled shade.

While many a story you will tell,And many a lie you'll whisper too;But I will read on petals trueYou love me not, you love me well.

As rosy as an apple's rindWill be my cheeks burnt by the sun,And my long golden hair undoneAround your neck in coils you'll wind.

While if your lips on mine should burnNo one in all the world will know,My hat is broad... and even so,`Twere only your and my concern.

And when the moon comes shining throughThe gap where tangled branches part,You'll hold me very close, dear heart,And I will clasp my arms round you.

And when we walk the twilight gloomOf forest paths that homeward run,We'll gather many a kiss, each oneAs fragrant as the violets' bloom.

And long amid the starlight glowWe'll stand to talk outside my gate,For no one comes that way so late,And who should care I love you so?"

Another kiss and she was gone;

Like post I stood in the moon's stream

O beautiful beyond a dream,

O small blue flower all my own !

. . . . . .

Alas our love that grew so fair

Has flown and faded from that hour,

O my blue flower, my blue flower ! . . .

The world is sorrow everywhere.