Tristesses de la lune
Ce soir, la lune rêve avec plus de paresse ;Ainsi qu'une beauté, sur de nombreux coussins,Qui d'une main distraite et légère caresseAvant de s'endormir le contour de ses seins,
Sur le dos satiné des molles avalanches,Mourante, elle se livre aux longues pâmoisons,Et promène ses yeux sur les visions blanchesQui montent dans l'azur comme des floraisons.
Quand parfois sur ce globe, en sa langueur oisive,Elle laisse filer une larme furtive,Un poète pieux, ennemi du sommeil,
Dans le creux de sa main prend cette larme pâle,Aux reflets irisés comme un fragment d'opale,Et la met dans son coeur loin des yeux du soleil.
A szomorú Hold
Zsibbadtan álmos lett a Hold ez éjjel;mint pompás nő, ki vánkosára hull,s míg el nem alszik, átsuhan kezévela keble halmán halkan, hanyagul.
Ágyán, mely súlyos ájulásba rázó,pihézve ringó selyem-görgeteg,a kék azúr ölében felvirágzófehér csodákra bámul réveteg.
Ha elmerengve, néha tompa bújakönnyet percent a földre lopva, bújva,van egy költő, ki álmatlan maradt,
s ki e színjátszó csöppet, ezt a tisztaopál-szilánkot tenyerébe issza,s szívébe rejti, hogy ne lássa nap.
Tristezas da lua
É noite, a lua sonha ainda mais preguiçosa;Tal como uma beldade em muitos travesseiros,Que afaga com a mão distraída e dengosa,Antes de adormecer, o contorno dos seios,
No dorso acetinado das moles nevadas,Moribunda, se entrega a longas aflições,E lança o olhar a brancas visões já passadasQue sobem pelo azul tal como florações.
Às vezes nesse globo, em seu langor passiva,Ela deixa escorrer a lagrima furtiva,Um poeta piedoso, do sono inimigo,
Na palma da sua mão pega essa gota rala,De brilhos irisados, fragmentos de opala,E a põe no coração, do olhar do sol ao abrigo
Tristetea lunii
În astă seară luna visează mai trîndavă,Ca o frumoasă care în perini s-a culcat,Şi-şi mîngîie cu mîna-i uşoară, în zăbavă,Cînd aţipeşte, sînul rotund şi despuiat.
Pe umeri de mătase o poartă moi nămeţii,Cînd moare istovită de lungul ei leşin,Şi ochii-i duşi pe albe vedenii ale vieţii,Le suie-nfloritoare spre cerul ei senin.
Şi cînd ades pe lume, de-aleanul ei pătrunsă,Îşi lasă ca să pice o lacrimă ascunsă,Doar un poet cucernic, duşman al somnului,
Ia lacrima pălită, în palme o adunăCa pe-un opal cu ape ce licăre, s-o punăÎn inimă, departe de ochii soarelui.
月亮的哀愁
今夜，月亮进入无限慵懒的梦中，像在重叠的垫褥上躺着的美人，在入寐以前，用她的手，漫不经心轻轻将自己乳房的轮廓抚弄，
在雪崩似的绵软的缎子背上，月亮奄奄一息地耽于昏厥状态，她的眼睛眺望那如同百花盛开向蓝天里袅袅上升的白色幻象。
有时，当她感到懒洋洋无事可为，给地球上滴下一滴悄悄的眼泪，一位虔诚的诗人，厌恶睡眠之士，
就把这一滴像猫眼石碎片一样闪着红光的苍白眼泪收进手掌，放进远离太阳眼睛的他的心里。