La steaua care-a răsăritE-o cale-atît de lungă,Că mii de ani i-au trebuitLuminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drumÎn depărtări albastre,Iar raza ei abia acumLuci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a muritÎncet pe cer se suie;Era pe cînd nu s-a zărit,Azi o vedem și nu e.
Tot astfel cînd al nostru dorPieri în noapte-adîncă,Lumina stinsului amorNe urmărește încă.
(1884)
So far it is athwart the blueTo where yon star appears,That for its light to reach our viewHas needed thousand years.
Maybe those ages gone it shedIts glow, then languished in the skies,Yet only now its rays have spedTheir journey to our eyes.
The icon of the star that diedSlowly the vault ascended;Time was ere it could first be spied,We see now what is ended.
So is it when our love's aspireIs hid beneath night's bowl,The gleam of its extinguished fireEnkindles yet our soul.