La steaua care-a răsăritE-o cale-atît de lungă,Că mii de ani i-au trebuitLuminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drumÎn depărtări albastre,Iar raza ei abia acumLuci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a muritÎncet pe cer se suie;Era pe cînd nu s-a zărit,Azi o vedem și nu e.
Tot astfel cînd al nostru dorPieri în noapte-adîncă,Lumina stinsului amorNe urmărește încă.
(1884)
Cap a l’estrella dalt enllàTant llarg és el viatge,Que molts mil-lenis hauràVingut sa llum qu’es veja.
Potser fa molt que s’extingíEn volta desolada,Mes el seu raig avui per fíEns toca la mirada.
A poc a poc l’icona es treuDe la difunta estrella;Quan era ella no es véu;Si ara es veu, no és ella.
Així quan la passió del corEn fosca nit termina,La llum del extingit amorEncara ens il-lumina.
Gökte doğan şu yıldızaÖyle uzun bir yol var ki,Binlerce yıl gerekirIşığının bize gelmesi.
Belki de çoktan söndü yoldaUzak maviliklerde,Ama ışınları ancak şimdiGörüşümüzü aydınlatmakta.
Ölmüş bir yıldızın şemaliYavaşca yükselir gökte.Görülmediği zaman oradaydıArtık yok, bugün onu görsek de.
Benzer şekilde, arzularımızGece karanlığında kaybolduğu zaman,Aşkın sönmüş ışığıBizi takip eder bırakmadan.