Freamăt de codru
Tresărind scînteie laculși se leagănă sub soare;Eu, privindu-l din pădure,Las aleanul să mă fureși ascult de la răcoarePitpalacul.
Din izvoare și din gîrleApa sună somnoroasă;Unde soarele pătrundePrintre ramuri a ei unde,Ea în valuri sperioaseSe azvîrle.
Cucul cîntă, mierle, presuri -Cine știe să le-asculte?Ale păsărilor neamuriCiripesc pitite-n ramuriși vorbesc cu-atît de multeÎnţelesuri.
Cucu-ntreabă: - Unde-i soraViselor noastre de vară?Mlădioasă și iubită,Cu privirea ostenită,Ca o zînă să răsarăTuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,Ea să poată să-l îndoaie,Ramul tînăr vînt să-și deieși de braţe-n sus s-o ieie,Iară florile să ploaiePeste dînsa.
Se întreabă trist izvorul:- Unde mi-i crăiasa oare?Părul moale despletindu-și,Faţa-n apa mea privindu-șiSă m-atingă visătoareCu piciorul?
Am răspuns: - Pădure dragă,Ea nu vine, nu mai vine!Singuri, voi, stejari, rămîneţiDe visaţi la ochii vineţi,Ce luciră pentru mineVara-ntreagă.
Ce frumos era în crînguri,Cînd cu ea m-am prins tovarăș!O poveste încîntatăCare azi e-ntunecată...De-unde ești revino iarăși,Să fim singuri!
(1879)