Mihai Eminescu "Freamăt de codru" lyrics

Freamăt de codru

Tresărind scînteie laculși se leagănă sub soare;Eu, privindu-l din pădure,Las aleanul să mă fureși ascult de la răcoarePitpalacul.

Din izvoare și din gîrleApa sună somnoroasă;Unde soarele pătrundePrintre ramuri a ei unde,Ea în valuri sperioaseSe azvîrle.

Cucul cîntă, mierle, presuri -Cine știe să le-asculte?Ale păsărilor neamuriCiripesc pitite-n ramuriși vorbesc cu-atît de multeÎnţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i soraViselor noastre de vară?Mlădioasă și iubită,Cu privirea ostenită,Ca o zînă să răsarăTuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,Ea să poată să-l îndoaie,Ramul tînăr vînt să-și deieși de braţe-n sus s-o ieie,Iară florile să ploaiePeste dînsa.

Se întreabă trist izvorul:- Unde mi-i crăiasa oare?Părul moale despletindu-și,Faţa-n apa mea privindu-șiSă m-atingă visătoareCu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,Ea nu vine, nu mai vine!Singuri, voi, stejari, rămîneţiDe visaţi la ochii vineţi,Ce luciră pentru mineVara-ntreagă.

Ce frumos era în crînguri,Cînd cu ea m-am prins tovarăș!O poveste încîntatăCare azi e-ntunecată...De-unde ești revino iarăși,Să fim singuri!

(1879)

Murmur of the forest

On the pond bright sparks are falling,Wavelets in the sunlight glisten;Gazing from the woods with rapture,Do I let my spirit captureDrowsiness, and lie and listen...Quails are calling.

All the silent water sleepingOf the streams and of the rivers;Only where the sun is shiningThousand circles there designingAs with fright its surface shivers,Swiftly leaping.

Pipe the birds midst woods concealing,Which of us their language guessing?Birds of endless kinds and racesChirp amidst its leafy placesAnd what wisdom they expressingAnd what feeling.

Asks the cuckoo: "Who has seenOur belovèd summer idol,Beautiful beyond all praisingThrough her languid lashes gazing,Our most lovely, tender, bridal,Forest queen?"

Bends the lime with gentle careHer sweet body to embower;In the breeze his branches singingLift her in their arms upswinging,While a hundred blossoms showerOn her hair.

Asks the brooklet as it flows"Where has gone my lovely lady?She, who evening hour beguiling,In my silver surface smiling,Broke its mirror deep and shadyWith her toes?"

I replied: "O forest, sheComes no more, no more returning!Only you, great oaks, still dreamingViolet eyes, like flowers gleaming,That the summer through were yearningJust for me."

Happy then, alone we twain,Through the forest brush-wood striding!Sweet enchanted tale of wonderThat the darkness broke asunder...Dear, wherever you'd be hiding,Come again!