Mihai Eminescu "Freamăt de codru" Songtext

Freamăt de codru

Tresărind scînteie laculși se leagănă sub soare;Eu, privindu-l din pădure,Las aleanul să mă fureși ascult de la răcoarePitpalacul.

Din izvoare și din gîrleApa sună somnoroasă;Unde soarele pătrundePrintre ramuri a ei unde,Ea în valuri sperioaseSe azvîrle.

Cucul cîntă, mierle, presuri -Cine știe să le-asculte?Ale păsărilor neamuriCiripesc pitite-n ramuriși vorbesc cu-atît de multeÎnţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i soraViselor noastre de vară?Mlădioasă și iubită,Cu privirea ostenită,Ca o zînă să răsarăTuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,Ea să poată să-l îndoaie,Ramul tînăr vînt să-și deieși de braţe-n sus s-o ieie,Iară florile să ploaiePeste dînsa.

Se întreabă trist izvorul:- Unde mi-i crăiasa oare?Părul moale despletindu-și,Faţa-n apa mea privindu-șiSă m-atingă visătoareCu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,Ea nu vine, nu mai vine!Singuri, voi, stejari, rămîneţiDe visaţi la ochii vineţi,Ce luciră pentru mineVara-ntreagă.

Ce frumos era în crînguri,Cînd cu ea m-am prins tovarăș!O poveste încîntatăCare azi e-ntunecată...De-unde ești revino iarăși,Să fim singuri!

(1879)

Waldesrauschen

Unten liegt der See und zittertSchaukelnd leis im Sonnenlichte;Fernher tönt der Wachtel Schlagen,In mir wächst verhaltnes Klagen,Wenn mich kühl des Waldes DichteRings umwittert.

Schläfrig rauschen Bach und Quelle,Murmelnd rinnt das Wasser nieder;Nur wenn neugierige StrahlenSich durchs dunkle Laubdach stahlen,Springt erschreckend heller wiederAuf die Quelle.

Kuckuck, Drosseln, Amseln singen -Wer versteht und kann es deuten?Das Gevögel zwitschert eigen,Tiefversteckt aus Laub und ZweigenUnd verschieden allen LeutenMuss es klingen.

"Wo ist unsrer Sommerträume",Fragt der Kuckuck, "holde Schwester?Immer weilen die Gedanken,Bei der lieben, bei der schlanken.Flieht ihr müder Blick der NesterLeere Räume?"

Lockend streckt umsonst entgegenIhr den Zweig die alte Linde,Als er jung war, ging ein SchwellenDurch ihn, konnte hoch sie schnellen;Auf sie rauschten WirbelwindeBlütenregen.

Und die Quelle fragt voll Sorgen,Wie's der Königin ergehe:"Oft in meines Wassers FeuchteFiel des seidnen Haars Geleuchte,Träumend streifte mich die Zehe,Waldverborgen!"

"Wald", so sprach ich, "lieber, frommer,Nicht mehr sehn wir, die gegangen!Nur ihr Eichen dürft hier säumen,Von den Fliederaugen träumen,Einmal glühten sie Verlangen,Einen Sommer.

Wenn wir jagend uns entzweiten,Zählten Risse nicht und Schwielen!Wie ein Märchen hat's geklungen,Aber nun ist's ausgesungen ...Ach, komm wieder, dass wir spielenWie vor Zeiten!"