Singurătate
Cu perdelele lăsate,Şed la masa mea de brad,Focul pâlpâie în sobă,Iară eu pe gânduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minteDulci iluzii. AmintiriŢârâiesc încet ca greieriPrintre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mângâioaseŞi se sfarmă-n suflet trist,Cum în picuri cade cearaLa picioarele lui Crist.
În odaie prin unghereS-a ţesut păinjenişŞi prin cărţile în vravuriUmblă şoarecii furiş.
În această dulce paceÎmi ridic privirea-n podŞi ascult cum învelişulDe la cărţi ei mi le rod.
Ah! de câte ori voit-amCa să spânzur lira-n cuiŞi un capăt poezieiŞi pustiului să pui;
Dar atuncea greieri, şoareci,Cu uşor-măruntul mers,Readuc melancolia-mi,Iară ea se face vers.
Câteodată... prea arare...A târziu când arde lampa,Inima din loc îmi sareCând aud că sună cleampa...
Este Ea. Deşarta casăDintr-odată-mi pare plină,În privazul negru-al vieţii-miE-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremeaSă mai treacă se îndură,Când eu stau şoptind cu dragaMână-n mână, gură-n gură.