Mai am un sângur dor
Mai am un sângur dorÎn liniștea seriiSă mă lăsați să morLa marginea mării;
Să-mi fie somnul linȘi codrul aproape,Pe-ntinsele apeSă am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,Nu voi sicriu bogat,Ci-mi împletiți un patDin tinere ramuri.
Și nime-n urma meaNu-mi plângă la creștet,Doar toamna glas să deaFrunzișului veșted.
Pe când cu zgomot cadIsvoarele-ntr-una,Alunece lunaPrin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talangaAl serii rece vânt,Deasupră-mi teiul sfânt,Să-și scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeagDe-atunci înainte,M-or troieni cu dragAduceri aminte.
Luceferi, ce răsarDin umbră de cetini,Fiindu-mi prietini,O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemiAl mării aspru cânt...Ci eu voi fi pământÎn sângurătate-mi.