Din străinătate
Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă,Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori,Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntăL-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători.
Și inima aceea, ce geme de durere,Și sufletul acela, ce cîntă amorțit,E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioarăScăldată în cristalul pîrăului de-argint,Să văd ce eu atîta iubeam odinioarăA codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,Ce respirau în taină plăceri mai naturale,Visări misterioase, poetice șoptiri.
Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,În valea mea natală, ce undula în flori,Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.
Să mai privese o dată cîmpia-nfloritoare,Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,Ce auzi odată copila-mi murmurare,Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica șoptire a rîului, ce geme,Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.
Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o datăÎn patria-mi iubită, în locul meu natal,Să pot a binezice cu mintea-nflăcăratăVisările juniei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,În visuri fericite m-ar duce către nori.
(1866)