Pe lîngă plopii fără soț...
Pe lîngă plopii fără soțAdesea am trecut;Mă cunoșteau vecinii toți -Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce străluceaPrivii atît de des;O lume toată-nțelegea -Tu nu m-ai înțeles.
De cîte ori am așteptatO șoaptă de răspuns!O zi din viață să—mi fi dat,O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,Să ne iubim cu dor,S-ascult de glasul gurii miciO oră, și să mor.
Dîndu-mi din ochiul tău seninO rază dinadins,În calea timpilor ce vinO stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veciȘi rînduri de vieți,Cu ale tale brațe reciÎnmărmureai măreț,
Un chip de-a pururi adoratCum nu mai au perechiAcele zîne ce străbatDin timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgîniȘi plini de suferinți,Ce mi-i lăsară din bătrîniPărinții din părinți.
Azi nici măcar îmi pare răuCă trec cu mult mai rar,Că cu tristeță capul tăuSe-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturorLa umblet și la port,Și te privesc nepăsătorC-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinziDc acel farmec sfînt,Și noaptea candelă s-aprinziIubirii pe pămînt.