Ploaia care va veni
Sunt un frate tânăr, care crede în dreptate,Am ochi negri, dar am mâinile curate.Iubesc pletele și ploaia și cămășile-nflorate,Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate.
Un fapt fără importanță mă poate face să sper,Mă-nclin și pun în balanță ce-i sfânt cu ce-i efemer.Peste tot atârnă greuTeama de sinceritate...
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,Când speranțele păreau înșelătoare.Când necinstea și prostia și-ascundeau prin gropi norocul,Știți de câte ori, prieteni, i-am prins jocul.Ne-am saturat de palavre, de cărți și filme de șoc,Cu vampe, regi și cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veniLe va potopi pe toate.
Ni-e lehamite de marșuri, de tromboane și plocoane,De blazoane, de canoane și fasoane.Fiindcă banul și prostia sunt pericole moraleCircul vieți ne-a impus salturi mortale.Deasupra florilor noastre ciuperca cheamă a pustiu,Din cer cad pasări albastre și totuși nu-i prea târziu.
Ploaia care va veniLe va potopi pe toate.Să-ncercam să facem noiUn oraș fără păcate.Ploaia care va veniLe va potopi pe toate.Ploaia care va veniLe va potopi pe toate.