Pune, tată, steag la poartă
Patriotismul... nu-i...brățară sau papion... sau pălărie...să-l porți sau nu,să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție.Te naști cu el, ți-e-n datul sorții,n-ai cum să-l lepezi după* tine,îl porți ca pe o cămașă-a morții,nu-l cumperi de la curți străine.Și de vândut, n-ai cum săl vinzipe un fel de suferință crestată durerospe grinzi de suflet vechi și de credinți.Aud și văd, citesc, și tac,cuprins de o silă ancestrală,plâng de rușine că am fost dacși c-am ajuns acum zăbalăîn gura știrbă a nu știu cuicare molfăie mândriași-mi bate lacrimile-n cui,și-mi răstignește poezia.
Pune, tată, steag la poartă,iartă-mă, iartă-mă că am murit,știu că mama mai așteaptăși mai știu că într-un ceas a albit,
Ce lumina lină .. ne îndulcește moarteacelor ce am căzut în București,Părul maicii mele luminând și parteanevăzutelor cărări cerești
Trec colinde-n astă seară,Leru-i ler, flori de măr, leru-i ler,Noi cu ochii plânși spre țarătremurăm la o poartă de cer.
Ce lumină lină ne-ndulcește moarteacelor ce am căzut în București,Părul maicii mele luminând și parteanevăzutelor cărări cerești.
O fărâmă de colindă...du-o, Doamne, pân-la îngeri, până sus,Într-o noapte ea s-aprindăcandela acelor ce s-au dus ...
Ce lumină lină ne-ndulcește moarteacelor ce am căzut în București,Părul maicii mele luminând și parteanevăzutelor cărări cerești.
Pune, tată, steag la poartă,Iartă-mă, iartă-mă că am murit,Știu că mama mai așteaptăȘi mai știu că într-un ceas a albit.
Ce lumină lină ne-ndulcește moarteacelor ce am căzut în București,Părul maicii mele luminând și parteanevăzutelor cărări cerești.