O, rămâi...
"O, rămâi, rămâi la mine -Te iubesc atât de mult!Ale tale doruri toateNumai eu știu să le-ascult;
În al umbrei întunericTe asamăn unui prinț,Ce se uit-adânc în apeCu ochi negri și cuminți;
Și prin vuietul de valuri,Prin mișcarea naltei ierbi,Eu te fac s-auzi în tainăMersul cârdului de cerbi
Eu te văd răpit de farmecCum îngâni cu glas domol,În a apei strălucireÎntinzând piciorul gol
Și privind în luna plinăLa văpaia de pe lacuri,Anii tăi se par ca clipe,Clipe dulci se par ca veacuri."
Astfel zise lin pădurea,Bolți asupră-mi clătinând -Șuieram l-a ei chemareȘ-am ieșit în câmp râzând.
Astăzi chiar de m-aș întoarceA-nțelege n-o mai pot...Unde ești, copilărie,Cu pădurea ta cu tot?
(01.02.1879)