Corydon
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,Pe străzile pline când ies n-am pereche,Atât de graţios port inelu-n urecheŞi-atât de-nflorite cămaşa şi vesta.Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.
Născut din incestul luminii cu-amurgul,Privirile mele dezmiardă genunea,De mine vorbeste-n oraş toată lumea,De mine se teme în taină tot burgul.Sunt Prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…
Nu-i chip să mă scap de priviri pătimaşe,Prin părul meu vânăt, subţiri trec ca aţa,Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…
Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monocluŞi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…
Celălalt ochi (cel galben) îl las să s-amuzePrivind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.O! O! Dac-aţi şti cât vă şade de bineTot sărind, ţopăind după negrele-mi buze.Cel’lalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.
C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,Fac baie în cidru de trei ori pe noapteŞi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,Pantofi cu baretă-mi ajută zvelteţeaŞi-un drog scos din sânge de scroafă, nobleţea.
Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,Fumez numai pipe de opiu uriaşe,Pe braţul meu drept tatuat-am un taurŞi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.
Prin lungile, tainice, unghii vopsite,Umbrela cu cap de pisică rânjeşteŞi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.
Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,Şi însăşi natura atotştiutoareEa însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?Sau numai un turn rătăcit printre case,Un turn de pe care cad pietre preţioase?
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,Pe străzile pline când ies n-am pereche,Atât de graţios port inelu-n urecheŞi-atât de-nflorite cămaşa şi vesta.Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.