Mihai Eminescu "Despărţire" letra

Despărţire

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?Te-aș cere doar' pe tine, dar nu mai ești a ta;Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu,Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.

La ce sâmțirea crudă a stânsului norocSă nu se stâng' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc?Tot alte unde-i sună aceluiaș pârău:La ce statornicia părerilor de rău,Când prin această lume să trecem ne e scrisCa visul unei umbre și umbra unui vis?La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porți?La ce să măsuri anii ce sboară peste morți?Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor,Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor,Când voiu să uiți norocul visat de amândoi.Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit,Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți —Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?Cu fața spre părete mă lasă prin străini,Să 'nghețe sub pleoape a ochilor lumini,Și când se va întoarce pământul în pământ,Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?Cântări tânguitoare prin zidurile reciCerși-vor pentru mine repaosul de veci;Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,Să-mi spuie al tău nume pe 'nchisele-mi pleoape,Apoi — de vor — m'arunce în margine de drum...Tot îmi va fi mai bine ca 'n ceasul de acum.Din zare depărtată răsar' un stol de corbi,Să 'ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,Răsar' o vijelie din margini de pământ,Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui April,Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,Din cât ești de copilă să 'ntinerești mereu,Să nu mai ști de mine, că nu m'oiu ști nici eu.

Despedida

¿Que lleve algún recuerdo de tu amor esperas?¡Con todo te llevara, si aún tu dueña fueras!No aquesa flor marchita de tu cabello pido,¡Sino que para siempre me entregues al olvido!

¿Por qué el penoso achaque de una difunta suerteEn vez de extinguirse ha de seguir inerte?Son siempre otras ondas que porta la corriente,¿Por qué seguir llevando pesares en la menteSi por aqueste mundo parece nuestro empeñoEl sueño de una sombra y la sombra de algún sueño?

¿Por qué a partir de ahora por mi entristecerte,Midiendo cuánto tiempo me quede hasta la muerte?Me da igual mañana o ahora si termino,Cuando ninguna huella pretendo del destino,Cuando deseo sólo que olvides lo soñado...

Y el día que contemples de lejos el pasado,Fatal será la sombra que me haya abatido,Cual si jamás nosotros nos fuesemos querido,Cual si de tantos años de amor quedara nada...¿Haberte adorado, me indultarás, amada?Destiérrame a los muros de ámbitos extraños,Hasta que se me apaguen los ojos y los años,

Y cuando me devuelva la tierra a su lava,¿Acaso habrá quién sepa quién fui, de do manaba?Con cantos lamentosos por la muralla fríaSerá que intercedan en pro del alma mía...Mas yo tan sólo anhelo quién llegue a mi ladoQue sople en mis pestañas tu nombre adorado.

Después, si lo desean, arrójenme en la vía,Peor que lo de ahora seguro no estaría...Que surjan de lo lejos mil cuervos en bandada,Tapando el horizonte en mis ojos sin mirada,Que se desencadene la última tormenta,¡Que vuelva el polvo al polvo, y ya más nada sienta!

Mas tú en flor prosigue, cual árbol en abril,Con ojos de rocío y sonrisa infantil;De joven como eres, más joven te pondrás,¡No sabrás más quien era, ni yo lo sabré más!