Zarzăr şi abandon
Era o zi dintr-acelea,cum se mai întâmplă să fie,o zi în care n-ai chef să faci nimic.Să stai toată ziua în casă,tolănit în pat,să lași să treacă timpul ca și cândtu n-ai exista.
În cel mai rău caz, să te miștipână la fereastră și să vezi lumea.Dar nu așa, oricum,ci din spatele perdelei,ca să nu dai de bănuitnici măcar primăveriic-ai putea să fii acolo.Cu alte cuvinte, să întârziio zi întreagă în așternuturi,iar seara, devreme,cât poți de devreme,să te pregătești de culcare.Astfel încât să faci din ziua astade abandon,un fel de punct și de la capăt.
Să nu vorbești cu nimeni,să nu dai drumul la televizor,să nu răspunzi la telefon,să nu deschizi calculatorul,să nu trimiți și să nu citești sms-uri,să nu faci nimic-nimic.
Să treacă o zi ca și cândtu n-ai exista pentru ceilalțiși nici ei pentru tine.Să fii o zi întreagădoar al tăuși al nimănui altcuiva.Să mai faci o dată cunoștințăcu tine după atâta timp,să vezi ce-a mai rămasdin ceea ce credeai tu că ești,să te regăsești exact așa cum eștiși nu cum ajunsesei să fiiprin ochii celorlalți.
Și, mare atenție, în ziua astanu te lăsa ademenitnici măcar de zarzărul înfloritde peste drum.
Zarzăr de care, într-un gest extrem,Doamne ferește!te-ai putea spânzura,tulburat de frumusețea lui