Pierdut în suferinţă
Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,M-am închinat ca magul la soare şi la steleSă-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...Zadarnica mea minte de visuri e o schele.
Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?La glasu-i singuratec s-asculte cine vrea.Necunoscut strecoară prin lume cu încetulŞi nimene nu-ntreabă ce este sau era...O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,Ce timid se cutează în veacul cel de fier.Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lumeŞi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.