Ce-mi place indiferenţa ta, tăcerea, nerăspunsulSunt materiile mele, sunt profesor de ele,Le-am predat şi le mai predauO dată cu seducţia, cu abandonul,Dar e important că eşti, până la urmă,Chiar dacă ai un rol atât de micVa fi un semn de slăbiciuneSă-mi răspunzi fie şi monosilabicCu atât mai mult să te arăţi,Să-mi vorbeşti, să ne spunem pe nume,Doamne fereşte să mă cauţiAşa că merg mai departe pe mâna ta,Pe autismul tău, pe indiferenţa taPe nerăspunsul tău, nu mă dezamăgi,Te rog.
How I love your indifference, your silence, your ungiven answer,They are my subjects, I teach them,I have taught them and I still doAlong with seduction, with abandonment,But in the end, it’s important that you exist,Even if you play such a small part,It will be a sign of weaknessTo answer to me, even if it’s a monosyllabic answer,Not to mention to show yourself,To talk to me, to call each other by our names,God forbid you should look for meSo I play along with you,With your autism, with your indifference,With your ungiven answer, don’t disapoint me,Please.