Marius Tucă "Prima zi a anului din noi" lyrics

Prima zi a anului din noi

E dimineaţă,muntele a răsărit înaintea soarelui,poate fi prima zi a anuluidupă cum la fel de binepoate să fie ultima zi a sa,culorile sunt stinse atât de devreme,aerul şi lumina suntmai puternice ca niciodată,ele desenează împreună conturulcaselor, aburilor şi munţilor,alb şi negru, ger şi luminăamestecate într-un peisajîn care nu mai încape nimic,liniştea e singuracare se strecoară nestingheritşi, pe nevăzute, apasă în jur,impresia că timpul stă pe loce atât de puternică şi reală,încât simţi astaîn aer şi depărtare,zăpada de altă dată e receşi parcă trece prin tine,văile dorm în pacealungite pe orizonturi nesfârşite,e un bun prilej să eliberezi ceaţastrânsă de atâta vreme în tinesă acopere văile neîmpăcatecând cu singurătatea şi cu viscolul,când cu liniştea şi cu cerul,e prima zi a anului din noi,e ziua care nu respectă niciun calendar,nici pe-al trupului, nici pe-al vremurilor,n-apare trecută nicăieri,e prima zi a anului din noi.

Here one can find the lyrics of the song Prima zi a anului din noi by Marius Tucă. Or Prima zi a anului din noi poem lyrics. Marius Tucă Prima zi a anului din noi text.