Cântecul străinătăţii
Rătăcesc pe căi străine,De cătunu-mi depărtat,Îmi trec viața în suspine,Pâinea-n lacrimi mi-am udat.Fie pâinea cât de rea,Tot mai bine în ţara mea!
Ah! În ţara mea frumoasăAm lăsat tată iubit,Am lăsat maică duioasă,Ce de plânsuri a albit.
Vezi o culme munteneascăŞ-o căsuță dedesubt?Este casa părințească,Unde laptele am l-supt.
Cu străini am stat la masă,Şi cu ei m-am ospătat;Dar gândind la mine acasă,Lacrimi râuri am vărsat.
Cine ţara îşi iubește,Nu dă lumea pentru ea;Oh! Atunci inima-mi crește.Când gândesc a o vedea!
Fericiți câți sunt aproapeDe căminul părințesc!D-oi muri, voi să mă-ngroapeÎn pământul românesc.Fie piatra cât de grea,Tot mai bine în ţara mea!