Yksinäisen vuoren laulu
Kaukana yli Sumuvuorten nouseeJättää meidät korkeuksiin seisomaanEntisen näemme jälleenValtakuntamme, kaukaisen valon
Tulinen vuori alla kuunLausumattomat sanat: olemme siellä pianKodille laulu joka kaikuu vainJa kaikki jotka meidät löytävät, tuntevat sävelen
Jotkut kansat, me emme koskaan unohdaJoillekin me emme koskaan anna anteeksiEt vielä selkäämme näeTaistelemme niin kauan kuin elämme
Kaikki silmät kohti kätkettyä tietäKivin päällystettyä Yksinäiselle vuorelleRatsastamme alkavassa myrskyssäKunnes saamme kauan sitten unohdetun kultamme
Makaamme alla Sumuisen vuoren kylmyydenUnissa syvissä ja unissa kullastaMeidän herättävä on, tehtävä elämämmeJa pimeydessä soihtua pitelemme
Kaukaisista ajoista, jolloin lyhdyt paloivatTähän päivään, ovat sydämemme kaivanneetKohtaloa tuntematonta, ArkkikiveäVarastettu on palautettava
Meidän on herättävä ja hoidettava kipuaLöytääksemme laulun sydämelle ja sielulle
Jotkut kansat, me emme koskaan unohdaJoillekin me emme koskaan anna anteeksiLoppua ei vielä näyTaistelemme niin kauan kuin elämme
Kaikki silmät kohti kätkettyä oveaYksinäiselle vuorelle vievääRatsastamme alkavassa myrskyssäKunnes saamme kauan sitten unohdetun kultamme
Kaukana, Sumuvuori kylmä
Cântecul Muntelui Însingurat
Departe, sus, se-nalţă Munţii Înneguraţi,Lasându-ne stând în înălţimi,Ce-a fost înainte, vedem încă o dată,E regatul nostru, o lumină îndepărtată.
Un munte în flăcări, sub o lunăCuvintele nerostite: vom fi-n curând acolo,Acasă, un cântec ce răsunăŞi toţi cei care ne vor găsi vor şti melodia.
Pe unii oameni nu-i uităm niciodată,Pe alţii nu-i iertăm niciodată,Nu ne-au văzut renunţând încă,Vom lupta atâta timp cât suntem în viaţă.
Toţi ochii aţintiţi asupra căii ascunseCătre poteca Muntelui Însingurat,Vom călări în furtuna ce vinePână când vom obţine aurul nostru demult uitat.
Stăm în frigul de la poalele Munţilor Înneguraţi,În liniştea somnului şi a viselor de aur,Trebuie să ne trezim, să avem viaţa noastrăŞi-n întuneric ţinem o torţă.
De demult, când ardeau făcliile,Până în ziua de azi inimile noastre au tânjitDupă o soartă necunoscută, piatra Arken,Ce-a fost furat trebuie înapoiat.
Trebuie să ne trezim şi să alinăm durereaPentru a ne găsi cântecul pentru inimă şi suflet.
Pe unii oameni nu-i uităm niciodată,Pe alţii nu-i iertăm niciodată,Nu ne-au văzut renunţând încă,Vom lupta atâta timp cât suntem în viaţă
Toţi ochii aţintiţi asupra porţii ascunseÎn inima Muntelui Însingurat,Vom călări în furtuna ce vinePână când vom obţine aurul nostru demult uitat.
Departe, frigul Munţilor Înneguraţi.