Marius Tucă "Domnişoară Singurătate" lyrics

Domnişoară Singurătate

Ştiu că nu vrei să ai de-a face cu nimeniCă îţi ajunge propria şi delicata făpturăŞi îţi iei pe umeri haina subţire a însingurării,Dar pentru ca să-ţi dovedeşti graţia şi putereaSă simţi şi mai tare că eşti tu şi restul lumiiAi vrea să ştii întotdeauna că sunt,Domnişoară Singurătate.

Îţi pasă atât de puţin şi nu-ţi pasăCă pictori mari plimbaţi prin galerii ca sfintele moaşteMaeştrii ai distilării luminii şi aşezării ei pe şevaletVor să găsească nuanţa cea mai potrivităA movului pielii tale strălucind stinsŞi să-i descopere dedesubturile de dor şi abanos,Domnişoară Singurătate.

Poeţii şi ei se întrec în a înălţa ode, cântări, psalmiFelului în care zâmbeşti dând cu tifla efemeruluiŞi pun preţuire pe fotosinteza cuvântuluiCu care să-ţi îmbrace indiferenţa în faţa timpului,A ironiei cu care priveşti eternitatea,Şi tot ei îţi caută neîncetat cele mai potrivite rime,Domnişoară Singurătate.

Dar tu rimezi adevărat cu zările, cu poeziaCu tot ce te face să te redescoperiSă redevii tu ascunsă în copilărie, în prima jucărie de pluşÎn a fi singură înlăuntrul tău, tu şi lumea taSă te întorci în sâmburele din care ai încolţit pe cerCu toate visele, fricile, zborurile,Domnişoară Singurătate.

Şi când văd coada alungită a ochilor tăiZbătându-se în lumina vântuluiDulcelui vânt al stepelor străbătute şi străbătându-teAtunci îţi înţeleg îndepărtarea, îndepărtându-teDe toate locurile comune ale fiinţei,Ca o păpădie gata să fie respirată de viaţă esti,Domnişoară Singurătate.

Ştiu, Domnişoară SingurătateCă iubindu-mă eşti nicăieri şi eşti în toate,Domnişoară SingurătateŞtiu că ai dreptul la a fi, în fapt, în fapte,Domnişoară SingurătateÎntotdeauna vei juca totul pe o singură carte,Ştiu, Domnişoară SingurătateCartea mea de poezie pe viaţă sau pe noapte.

Miss Loneliness

I know you don’t want to interact with anybody,That your own and delicate self is enough to youAnd you put on your shoulders the light coat of loneliness,But in order for you to prove you’re strong and graciousTo strongly feel that there’s you and the rest of the worldYou’d always like to know that I am,Miss Loneliness.

You care so little and you don’t care at allThat great painters who have been exhibited at art galleries like the relics of the saints,Craftmen of light distillation and putting it on easelWant to find the right hueOf the mauve of your skin dimmly shiningAnd to discover its shady sides of love and ebony,Miss Loneliness.

The poets too try to dedicate odes, chants, psalms,To the way you smile by making a snook at the ephemeral thingsAnd they treasure the word photosynthesisWith which they want to cover your indifference to time,Of the irony with which you treat eternityAnd they also try to find the best rhymes for you,Miss Loneliness.

And when I see the long tail of your eyeTrembling in the light of the windOf the sweet wind going over the steppe and going over you,Then I understand your distance, distancing yourselfFrom all the common places of the beingLike a dandelion ready to be breathed by life, you areMiss Loneliness.

I know, Miss LonelinessThat loving me you are nowhere and everywhere,Miss LonelinessI know you have the right to be, in fact, in reality,Miss Loneliness,You’ll always place your bet only on one card*,I know, miss Loneliness,My book of poetry for life or for only one night