Nu mă las de limba noastră
De-o fi cumva să fim vreodatăLoviţi de sus de-o soartă strâmbăMai bine muţi o viaţă toatăDecât lipsiţi de-a noastră limbă.
De-o alta nu-mi şoptiţi întrunaNu mi-o strigaţi pe sub fereastrăPărerea mea nu se mai schimbăEu nu mă las de limba noastră.
Cât timp în lumea zgomotoasăVa fi suflare omenească,De-a pururi sfântă şi frumoasăA noastră limbă să trăiască.
Sortită-n veci de-a nu apuneCu-a sa rostire-nalt măiastră,Mereu sub soare să răsuneCa o cântare limba noastră.
Deci vrerea mea sub zarea-albastrăS-o ştie lifta cea păgână –Eu nu mă las de limba noastră,De limba noastră cea română.