Catelus Cu Parul Cret
Era odată un căţeluş frumos, îndrăgostit peste urechiDe-o căţeluşă, care nu credea în basme vechiDe-atâta dragoste, căţelul avea peri suriNe mai vorbind că ce vorbea, vorbea deja în versuri
Ca din senin, ori de unde apăreaAveai senzaţia că pictează când mergea la braţ cu eaIar cuvintele lui, să înţelegi cât erau de greleTrebuia pe-acelaşi cântar să pui un cer cu stele
Dar toate astea pentru dânsa cântărea un picEa visa la fericire, dar nu primea nimicDe unde să ştie ea, că fericită ar fiNumai căutând-o pentru alţii ea te va găsi
Şi uite că-ntr-o zi, creţului îi spune creaţa-De vrei să mă cucereşti, îmi aduci raţaTe duci acolo pac, pac, ai deschis lăcataRaţa ai băgat-o-n sac, mi-o aduci şi gata.
Căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţEl se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură
Şi încă o dată!
Dar la moment acum, faptele sunt mai măreţeSătulă-i căţeluşa de vorbe, ca de mere pădureţeCăţelul, încrezut în sine-şi pregăteşte saltulŞtiind că dacă nu-ncearcă el, o să-ncerce altul
Pe alocuri focuri îl încearcă des, dar trec pe lângăÎn dreapta inima i se bate, de fapt e-n partea stângăIubirea-i rea se pare, dar totuşi dulce eUitând o clipă când s-o fi născut şi pentru ce.
Cu cât mai multă noapte e, cu-atât mai multă lunăE mare riscul dar şi căţeluşa e bună, bunăSosind la locul cu pricina, senzaţia-i sprintenăAvând nevoie el de probleme ca agricultura de grindină
Numai că, din păcate, socoteala, cum se spuneCu cea de-a casă aia din târg, nu se suprapuneDe unde să ştie el, că raţa o să-i arateCe-nseamnă să deţii centura neagră la karate.
Căţeluş cu părul creţ, ia bătaie în coteţEl se jură că în viaţă, nu mai calcă pe la raţă