Un țigan avea o casă
Un țigan avea o casă, mama mea,Doi copilași și-o nevastă;Țiganca era frumoasăDe-i făcea lumină în casă;Țiganul, cam urâciosUrâcios și mofturos,Mai venea și noaptea beat, mama mea,Și-și bătea nevasta-n cap.
Tiganca s-a supăratȘi-a luat drumul și-a plecat,Și-a plecat la Calafat,C-un boier s-a măritat.
(Plânge Leana și Tincuța, of, of, of,Plâng mereu dupa măicuța)
Țiganul s-a întristat,După țigancă a plecat,Ani de zile a umblat,Ani de zile a colindatȘi-a gasit-o-n Calafat,Ani de zile a colindatȘi-a gasit-o-n Calafat.
Trecând pe lângă o poartă, mama mea,Copilașii au chiuit:- Uite, taică, pe măicuța,Uite-o colo pe terasă,Uite-o colo pe terasă,Stă cu boierul la masă!
Țiganca, când i-a vazut, mama meaTot parul din cap și-a rupt,N-a mai vrut nici avuție,Nici un fel de bogățieȘi s-a-ntors cu ei acasăȘi de-atunci e mai frumoasă.