Anladım sonu yok yalnızlığın, her gün çoğalacakHer zaman boyle miydi bilmiyorumSanki dokunulmazdı çocukken agğamakAlışır her insan alışır zamanla kırılıp incinmeyeÇünkü olağan yıkılıp yıkılıp yeniden ayağa kalkmak
Yalnızlığım yollarıma pusu kurmuş beklemekteAcılar gözlerini dikmiş üstüme nöbetteBekliyorum bekliyorum bekliyorumHadi gelin üstüme korkmuyorum
Bulutlar yüklü ha yağdı ha yağacak üstümüze hasretYokluğunla ben başbaşayız nihayet
Am inţeles, singurătatea nu are niciun sfârşit, va crește în fiecare zi.A fost aşa mereu ? ... nu știu..A plânge aproape avea imunitate în copilărie… (*)Se obișnuieşte fiecare om cu timpul sa fie ranit şi să îl doară,Pentru că este atât de obișnuit să se ridice de fiecare dată după ce cade.
Singurătatea mea a organizat o ambuscadă în drumul meu, şi de așteptare...Durerile mă pândesc neîncetat...Aștept, aștept și aștept ...Haide, veniți la mine, nu mă tem de nimic !
Nori sunt încărcați, dorul aproape că va ploua peste noiEu și lipsa ta, în cele din urmă, am rămas singuri.
(*) în sensul ca "Nu pot să plâng acum ca un copil”