Taxi "Despre smerenie" paroles

Traduction vers:en

Despre smerenie

Azi-noapte am avut un vis:Catedrala Mântuirii Neamului Românesc era gata.Iar eu…M-am dus la catedrală, de dimineață,să-l caut pe Dumnezeu.Nu l-am găsit, sunt convins că era acolo dar,pur și simplu, nu l-am găsit eu.Deși l-am căutat până și-n sălile polivalente,și-n cele 12 lifturi și-n parcarea subteranăși-n spațiile auxiliare, nu l-am găsit.Dar nu m-am mirat, acolo, totuși,e o suprafață de 11 hectare.

M-am dus în oraș să-l caut, am ajuns în Centrul Vechi.M-am gândit că acolo e puțin probabil să-l găsesc.Așa că am luat-o încet-încet pe jos, pe cheiul Dâmboviței,ușor, așa, fără să mă grăbesc.

Și pân’ la urmă l-am găsit într-o biserică din lemn.E una undeva pe-un deal.L-am văzut de la intrare.N-a fost greu, biserica are100 de metri pătrați în total.Și cred că știu de ce l-am găsit aici.Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.Lemnul și spațiile mici.

M-am trezit din vis și ca orice creștin m-am gânditce înseamnă visul meu și am realizatcă de fapt n-a fost un vis despre bugete, taxe sau donații,nici despre ce-ar trebui impozitat,nici despre școli, spitale, priorități,generalizări, adevăr absolut, opinii contrare,alb, negru, bine, rău, frumos, urât - nu.

A fost un vis foarte simplu despre smerenie, atât.Habar n-am ce părere ai.Habar n-am ce-o să zici.Eu cred că… Dumnezeu preferă lemnul.Lemnul și spațiile mici.

Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.Lemnul și spațiile mici.

Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.Lemnul și spațiile mici.- - - - - -

Ici on peut trouver les paroles de la chanson Despre smerenie de Taxi. Ou les paroles du poème Despre smerenie. Taxi Despre smerenie texte.