Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi daiPrin porturi vechi, prin salbePrin arcuri peste timp, prin caiAlergând prin foaie verde de susaiStrăbătându-mi toate gândurile albe,Prin albul umerilor, spumă-n halbeBăute pe nemâncate, pe nerăsuflate,Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi daiPrin zâmbetul tău din colţul guriiPrin fâstâceala din mijlocul naturiiAtunci când te joci cu ecuatorulŞi-n podul palmei ai nord polulSpălându-mi visele cu promoroacăToate gândurile albastre ca să-mi treacă,Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi daiDin somnul de frumuseţe de după-amiazăCând toţi pisoii torc şi viseazăCă beau ceai verde japonez cu iasomieŞi scriu cu pernuţele în aburul din geam o poezieDespre coşul de răchită plin de gheme,Despre felul de a mă iubi fără a te teme,Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi daiCând mai devreme, când mai târziuLa braţ cu toamna te plimbi prin CişmigiuFluierând a dragoste, dar şi a nepăsare,Şi mirosind a gând şi a covrigi cu sareMă cauţi ca pe-un pierdut prin buzunarePrin focul stins demult prin felinare.Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai.