Sergey Yesenin "Черный чедвек" letra

Omul negru

Sunt bolnav de tot, prieteni,Sunt bolnav peste măsură.Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.Mă frâng.Parcă galopează vântulŞuierând prin stepa sură,Parcă-n creier alcoolulFierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasăre din aripi,Capul din urechi vibrează.El picioarele truditeSă-şi mai poarte n-are cum.Un om negru,Un om negru,Un om negruVine şi pe pat s-aşează.Un om negruNu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negruPlimbă-un deget pe o carte ticăloasăŞi ca pestee-un mort călugăr,Mormăindu-mi din abis,Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu,De patimi roasă,Împlântând în suflet groazaŞi umplându-l de plictis.Un om negru,Negru, negru!

"Hei, ascultă-mă, ascultă -Mormăie mişcându-şi gheara -În această carte-s multe planuri mariŞi mari idei.Acest om trăit-a-n ţaraCare-o stăpâneau scârbavnici,Prefăcuţi şi mari mişei.

Ţara ceea, în decemvre,E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă,Viscolele ţes fuioareDe pe caierele moi.Acest om a fost odată aventurier,Nu glumă,De cea mai aleasă viţăŞi de cel mai falnic soi.

A fost fercheş,Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută,Deşi nu prea mare forţă,Care nu plăcea oricui.Pe-o femeie oarecare,Peste patruzeci trecută,O numea fetiţă scumpăŞi spunea că-i dragă lui.

Fericirea - spunea dânsul -E în dibăcia mânii şi în agerimea minţii.Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericţi.Nu-i nimicCă-n traiul nostru biciuirea suferinţeiNe aduce gânduri falseŞi ne lasă istoviţi.

Când te bântuie tristeţea,Când pierzi toate,Când te doare,Când te-nşfacă gerul vieţii,Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -Să zâmbeşti cu nepăsareE cea mai înaltă artăDintre câte-s pe pământ."

"Omule, omule negru!Nu vei cuteza aceasta,Doar în valuri,Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi,Mi-e indiferentă viaţa unui biet poetce umblă după chefuri şi scandaluri.Te poftesc oricui, nu mie,S-o citeşti şi să-l îndrugi."

Omul negruse încruntă şi se uită fix la mine.În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.Parc-ar vrea făţiş să-mi spuieCă-s tâlhar fără ruşine,Că pe cineva câineşte l-am căznitŞi l-am prădat.. . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . .... Sunt bolnav de tot, prieteni,Sunt bolnav peste măsură.Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.Mă frâng.Parcă galopează vântulŞuierând prin stepa sură,Parcă-n creier alcoolulFierbe ca-n septemvre-un crâng...

Noaptea e geroasă.DoarmeLiniştea răscrucii goale.Singur stau la geam.Pe nimeniNu aştept.MI-e gândul stâns.A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale.Nişte călăreţi - copacii -În grădina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceşte cucuvaia,Ca un scheaun.Iscă tropot de copiteSumbrii călăreţi de lemn.Iată iarăşiOmul negruS-a ivit,S-a pus pe scaun,Dând jobenul către ceafă,Desfăcându-şi haina, demn.

"Hei, ascultă-mă, ascultă! -Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşteŞi plecându-se asupra-mi tot mai rău,Mai fioros, -Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşteSuferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.Ah! Să presupunem însă c-am greşi!Afară-i lună.Ce mai vrea şi luna astaToropită-n bălţi cereşti?Poate c-o îmbie tainic"Ea"Cu coapsa groasă,Brună,Printre lirice miazmeDe iubire să-i citeşti.

Ah! Mi-s foarte dragi poeţii!Şleahtă de caraghioşi.Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banalăCum unei studente,Pline pe obraz de coşi,Din mersO hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,Îi vorbeşte prins de vervăTocmai despre univers.

Nu mai ştiu,Nu mai ţin minte,Într-un sat, poate-n Kaluga,Poate undeva-n Reazan,Trăia un copil cuminte,Cu păr galben,Ochi albaştri,În familia lui simplă şi săracăDe ţărani.

Şi-a crescut,Acum e vârstnicŞi poet - chiar de elită.De-o puetere nu prea mare,Dar de-un nesecat tumult.Pe-o femeie oarecare,Peste patruzeci pornită,O numea fetiţă scumpăŞi-o iubea nespus de mult."

"Omule, omule negru!Eşti un oaspăt de ocară.Faima ta de când e lumeaSe lăţeşte peste tot."Sunt turbat,M-a prins furia -Şi bastonul sare, zboară,Cu nebună-nverşunareÎl izbeşte drept în bot.. . . . . . . . . . .Luna a murit.La geamuriZorile-s albastre, line.Ah, tu, nuoapte crudă,Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi?Cu jobenu-n cap pe scaunŞedŞi nimeni nu-i cu mine.Singur sunt, bolnav...Şi-oglindaZace spartă în bucăţi.