Doină
Ai, ai, și-am zis verde...Și-am zis verde lemn uscat,Măicuța m-a măritatDupă un băiat bogat,Ăl mai urât om din sat, măi.
Ai, și-am zis verde mărăcine,Și când îl vedeam că vineSe strângea inima-n mine,M-apucau frigurileȘi toate damblalele.
Măi, când venea dracu-l știaCum îți în brațe ședeaCamașa când i-o spălam,Pe garduri i-o atârnamȘi în picioare-o netezeam,Și-ntr-un cântec mi-l țineam, măi:
Păi, bărbate, bărbate, arză-te-ar focul,Banii tăi mi-au luat norocul,Tu mi-ai mâncat și viața,Și mi-ai ofilit fața
C-ai zis că, de ești bogat,Nevastă ți-ai cumpărat,Ei, dar funie de-ți cumpărai,Mai bine, zău, că făceai!
Și să te fi spânzurat, mă,De tine să fi scăpatȘi să-mi fi luat eu bărbat,Unul frumos și sărac,Și să fi trăit cu drag, măi!
Ai, și când îl vedeam că vine,Să crească inima-n mine,Să-i spăl cămașa cu rouă,Să-mi fie dragostea nouă,S-o usuc pe trandafiri,La umbră de rozmarini,Printre gene s-o cârpescCu sulfină s-o-nvălesc,Pe obraz s-o netezesc, măi.
Și să credeți, oameni buni,Că ce vă spun nu-s minciuni,Eu întruna i-am cântatDe cu zori pân' la-nserat,Până când s-a spânzurat, măi.