Păcat
Ea făcea cartofi prăjiţiOri arşi, ori nemaipomeniţi,El ar fi gustat, dar ea nu-l invita...Deşi ochii ei spuneau:"Zi tu primul, că eu vreau !"Încăpăţînată, gura ei tăcea...Pe de altă parte, ştimCă el chiar ţinea regim,Deşi toţi credeau de fapt că el minţea...
Mintea lui era sucită,O clătită învelităPeste-un fel de amărîtă de peltea..Ea, la fel, motan pufos,Nu gîndea prea curajos,În măsura-n care totuşi ea gîndea...Şi-ntre zile fără rost,Din prost către şi mai prost,Ea-şi făcea curaj, iar el nu îndrăznea...
El visa la trupul ei,Şi dintr-o mie de femei,Bucată cu bucată o recompunea,Ea trăgea aer în piept,Strîngea din dinţi, ofta corect,Se-ncuia în bibliotecă şi citea.El şi-o închipuia în patCa pe un drac împieliţat,Cu iadu-n nări, da' dulce ca o acadea...Ea, dacă adormea uşor,Visa că el e senatorŞi că-n secret pe bani frumoşi o vizita.
Iar seara, la televizor,Un reportaj cu nunta lorPentru a douăzecea oară se relua...Şi separat, în dormitoare,Se tot gîndeau unul la altul neîncetat...Cînd se vedeau, din întîmplare,Tăceau cu ochii-n jos, stingheri şi vinovaţi,Şi niciodată, de nici o culoare,Nici n-au vorbit, nici nu şi-au scris,Doar s-au visat...