Domnişoara Noapte Bună
Acest poem e pentru toţi copiii cuminţiFrumoşi, curaţi şi adormiţi de părinţi,Poem care se spune încet, aproape şoptit, cu ochii închişiCu păpuşi în braţe, cu părinţi or cu jucării de pluş.
E un poem curat care se spune la culcareCând se aud inimile cum bat mai tareEl nu seamănă cu alte basme sau poveştiCăci te învaţă să iei noaptea-n braţe, s-o iubeşti.
Aşa cum se ia întotdeauna o domnişoarăPe după umeri sau de mână,Crăiasa noastră, copii, e Domnişoara Noapte BunăŞi adoarme, numai ţinută-n braţe, într-o doară.
Dar odată cu ea adorm numai cei cuminţiToţi cei care înainte de culcare s-au spălat pe dinţiŞi-au aranjat patul să n-o ia cearceaful la valeToţi cei care s-au îmbrăcat frumos în pijamale.
Când stelele se joacă pe cer ca-n curtea şcoliiŞi s-au dus la culcare toţi soriiIar lumea toată doarme dusă sub clar de lunăAtunci te înveleşte şi te ia în braţe Domnişoara Noapte Bună.
E un somn curat, prelung, pe care nu-l trezesc cocoşiiCând visele-s poveşti cu prinţi, prinţese, bunici şi toată lumea bunăŞi se ascund în gene, veghind la somnul vostru, toţi Ene moşiiDar mai presus de toate vă ţine strâns în braţe Domnişoara Noapte Bună.