Albă iarnă dunăreană
Albă iarnă dunăreanăCu zăpezi până la brâuCulcă-n sarica bălanăBărăganele de grâu,Culcă-n sarica bălanăBărăganele de grâu.
Năpădind zbătăi și rosturi,Neaua urcă reci minuni:Mistuiți în adăposturi,Oameni și sălbăticiuni.
Peste sate fără vaduriÎși aruncă din duiumUriașele plocaduriGăurite rar de-un fum.
Nimeni liniștea nu sfarmă,Doar ca-n some nedeslușitÎși descarcă-n gol o armăChiotul înăbușit.
Curge viscol ca pe vrană.Nevăzută s-a închisȚara fără de prihanăSub omăt ca într-un vis,Țara fără de prihanăSub omăt ca într-un vis.
Iar la guri de văi, pe laturi,Într-o noapte s-au duratStrălucite-nvoalte caturiPentru Crivăț-Împărat.
Fulger-alb întreaga zareIntră-n ochi, un junghi tăios,Albul e atât de tareCă devine veninos.
Si-n cumplita lor albețeDorm adânci pustietăți;Pun troienii vămi răzlețeÎntre mari singurătăți.
Românească iarnă veche,Albe lumi, far de drumeți…Trece-un lup într-o urechePe gorgane de nămeți.Trece-un lup într-o urechePe gorgane de nămeți.