B.U.G. Mafia "Să cânte trompetele" Слова пісні

Переклад:de

Să cânte trompetele

Habar n-aveau ce vorbeau, ne-au subestimatSperau să fim roboți ușor de programatSă stăm cu turma, răzând, le-am arătatDegetele mijlocii cum ne-a învățat 2Pac

Uită-te-acum la noi, cum se învârte roataFanii Mafia, mai mulți decât armataConducătorii să ia-n clar amenințareCă acum majoritatea avem vârstă de votare

Oglindă, oglinjoară, fără supărareN-am nicio întrebare, știu c-am trupa cea mai tareRomânie, fă gălăgieN-o să mai vezi golani cu așa biografie

De pe stradă, încă o decadăȘtim cine ne susține, de la rău până la bineȘi doar pentru că n-am dat niciodată înapoiTrompetele să cânte pentru noi

Să cânte pe strada meaSă cânte pe strada taSă cânte trompeteleSă acopere liniștea

Să cânte la asfințitSă cânte la răsăritSă cânte trompeteleSă anunțe c-am reușit

Văd cum se mișcă tot cu încetinitoru’Unde am ajuns, de unde nu se vede viitoru’Să fiu aici, acum, să pot să zicTrompetele să cânte că n-am avut nimic

Ca Rocky Balboa, sus pe platformăCu pumnii ridicați în mare formăRâde un joker, insistă un brokerEu merg înainte, afișând fața de poker

Nu mă dau zmeu, nu mă vad zeuPort medalii-adânc în sufletu’ meuCă am văzut dincolo de orizontDoar că singura ieșire, frate, a fost direct pe front

Ș-am plecat la război, noi treiAm mers către anii buni prin anii greiȘi, cel mai important, cea mai mare reușităAm făcut, într-adevăr, oamenii să simtă

Și zic unii c-avem harCă e extraordinarSuntem rău’ necesarFacem trompetele să cânte iar și iar și iar

Să cânte pe strada meaSă cânte pe strada taSă cânte trompeteleSă acopere liniștea

Să cânte la asfințitSă cânte la răsăritSă cânte trompeteleSă anunțe c-am reușit

Văd cum se mișcă tot cu încetinitoru’Unde am ajuns, de unde nu se vede viitoru’Să fiu aici, acum, să pot să zicTrompetele să cânte că n-am avut nimic

Șmecher, dacă știi ce-nseamnă, mulți înțeleg altcevaAsociază mai mereu cu smardoialaDacă ești bun pe asta, poa’ să fie și eaDar înseamnă să fii taur comunal pe treaba ta

Și mai dăm câte-odată peste câte-un prostCare vrea să pară superior și nu are rostSă-l întrebi ce a făcut notabil, nimic probabilSă stea în picioare peste timp, valabil

Ai atins inima cuiva când ai zis cevaFacem asta și acum, de la 15 aniDintr-un mediu turbat, fără părinți cu baniBucurați cu puțin, ne-au făcut titani

București Underground pe viațăCu sufletu’ tare și fără lacrimi pe fațăPTM Nu apare pe sticlăC-avem sânge-n vene, șmecherie reușită

Să cânte pe strada meaSă cânte pe strada taSă cânte trompeteleSă acopere liniștea

Să cânte la asfințitSă cânte la răsăritSă cânte trompeteleSă anunțe c-am reușit

Văd cum se mișcă tot cu încetinitoru’Unde am ajuns, de unde nu se vede viitoru’Să fiu aici, acum, să pot să zicTrompetele să cânte că n-am avut nimic

Тут можна знайти слова пісні Să cânte trompetele B.U.G. Mafia. Чи текст вірша Să cânte trompetele. B.U.G. Mafia Să cânte trompetele текст. Також може бути відомо під назвою Sa cante trompetele (BUG Mafia) текст.