Sonet
Nu-s ochii dragei mele stropi de soareIar roşul gurii ei nu-i de coral.De-i albă neaua, sânu-i oacheş pareIar negrul păr i-e ca o sârmă-n val.Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,Dar nu-i socot obrajii trandafiriŞi-s balsamuri mai dulci să le miroşiDecât e boarea întregei sale firi.Îmi place s-o aud, deşi plăcutMai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.Eu mers de zână încă n-am văzut,Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.
Şi totuşi, eu o văd la fel de rarăCum spun şi cei ce mint când o compară.