Doña Clara
Spun poveștile că-n țara,Țara-n care primăvaraDoarme beată de mirosCu zefirul somnorosCărui pleoapele se-nchid,
Cum că la ValladolidUn paez înnebuniseNumai pentru că priviseO brunetă... Doña Clara.
Sărea zidul singur el,În grădină la castel,Și-atingând ușor guitaraCa vrăjitul Apollon,Prins cu lira-ntre naiade,El în ritm de serenadeO chema… pe Doña Clara.
„Vino…
Vino să fugim din țara
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros
Cu zefirul somnoros
Cărui pleoapele se-nchid...
Vino...
Vino din Valladolid
Unde poate-o vrea norocul
Să m-asculte Doña Clara…”
Spun poveștile că-n țara,Țara-n care primăvaraDoarme beată de mirosCu zefirul somnorosCărui pleoapele se-nchid,
Spun că la ValladolidAmorez, un don amarnicA cântat un an zadarnic...
Era surdă Doña Clara...