Niciodata toamna
Niciodata toamna nu fu mai frumoasaSufletului nostru bucuros de moarte.Palid asternut e sesul cu matasa.Norilor copacii le urzesc brocarte.Casele-adunate, ca niste urcioareCu vin ingrosat in fundul lor de lut,Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,Din mocirla carui aur am baut.Pasarile negre suie in apus.Cu frunza bolnava-a carpenului surCe se desfrunzeste, scuturand in sus,Foile-n azur.Cine vrea sa planga, cine sa jeleascaVie sa asculte-ndemnul nenteles,Si cu ochii-n facla plopilor cereascaSa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.