Árbol de sangre moja la mañanapor donde gime la recién parida.Su voz deja cristales en la heriday un gráfico de hueso en la ventana.
Mientras la luz que viene fija y ganablancas metas de fábula que olvidael tumulto de venas en la huidahacia el turbio frescor de la manzana.
Adán sueña en la fiebre de la arcillaun niño que se acerca galopandopor el doble latir de su mejilla.
Pero otro Adán oscuro está soñandoneutra luna de piedra sin semilladonde el niño de luz se irá quemando.
(1922)
(Lui Pablo Neruda, înconjurat de fantasme)
Cu crengi însîngerate, dureroase,e Pomul azi. Lăuză, Eva geme.Pe rana ei cristale-diademese-ntrezăresc, iar pe fereastră oase.
Şi raza ce de-acum o să se chemecu nume legendare, fabuloase,tumultul vinelor deja uitase,cu dor de măr. Adam, în astă vreme,
visează, pe-a argilei fierbinţeală,un prunc ce galopează peste tină,cu fălci zvîcnind pe faţa-i triumfală.
Dar alt Adam visează c-o să vinăo lună împietrită, stearpă, goală,să ardă pruncuşorul de lumină.
(1922)