Bătăile inimii (Cristina, pe calorifer)
A plecat de-acasă de la el din munţiÎnarmat c-un radio-tranzistor,Tot drumul cu urechea în el a statŞi-a bătut tot timpul ritmul din picior;Vecinul de compartiment i-a zis:"Băiete, cred că puţin cam exagerezi,De-o oră jumătate de cînd te-ai urcatPe toţi, pur şi simplu, ne exaspereziCu ritmul ăsta, pe care-l baţi din piciorŞi care, de-unde vine, numai tu ştii,Fiindcă la ora asta la radio dau doar ştiriŞi cotele apelor Dunării".
Hei, hei, hei, hei, hei,De ce nu sînt şi eu la fel ca ei ?Hei, hei, hei, hei, hei,
Doamna, desigur, stătea la etaj,Cămăruţa lui era la subsol,Dar chiar şi-n asta vedea un avantaj:Putea să-şi acordeze chitara în solFără să deranjeze absolut pe nimeni,Cum s-ar fi întîmplat în alte case...Şi-apoi, pe ţevi curgeau tone de apăŞi tone de zgomote misterioaseCare-l inspirau, într-un mod evident,Cînd noaptea în patul lui ajungeaŞi cînd desena, cu ochii închişi,Conturul tavanului în formă de stea !
Hei, hei, hei, hei, hei,De ce nu sînt şi eu la fel ca ei ?Hei, hei, hei, hei, hei,
Şi anii-au trecut, într-un şir nesfîrşit,Ca-ntr-un vis din care nu te poţi trezi:O fată l-a plăcut, alta l-a iubit,Alta l-a părăsit, într-o bună zi,Iar el - încăpăţînat ereditar -A-nvăţat că n-ai voie să tresariCînd viaţa te taie c-un cuţit invizibilDoar fiindcă arăţi la fel ca oamenii mari;
Pe ea a văzut-o pe-un caloriferŞi din prima clipă şi-au zîmbit şi-au vorbitDe parcă se cunoşteau de-o mie de aniŞi abia alaltăieri seară s-au despărţit;În poze ea avea părul mult mai lung,Dar în realitate era mai periculos,Fiindcă se mişca şi vorbea şi rîdeaŞi-asta îţi întorcea stomacul pe dos,El ştia că ea e mult prea frumoasă - frumoasăDar spune-mi, cum poţi să te-abţiiCînd gravitaţia dispare, şi totul dispareŞi rămîn doar bătăile inimii?
Hei, hei, hei, hei, hei,De ce nu sînt şi eu la fel ca ei ?Hei, hei, hei, hei, hei...